Bionotă
Dorica Boltașu s-a născut la 3 august 1976, în Târgu-Jiu. A absolvit în 1996 Şcoala Normală „Spiru Haret” din oraşul natal, apoi Facultatea de Litere a Universității București (2000), secţia română-franceză. A studiat masterul în Teoria literaturii și este Doctor în Filologie (din 2008). Este profesoară la Colegiul Național ”Iulia Hasdeu”, București, este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei Observator cultural. A publicat articole în antologiile Manolescu 70 (coord. Ion Bogdan Lefter şi Călin Vlasie, Editura Paralele 45, 2009 şi Prof de română: O altfel de antologie de texte (coord. un cristian), Editura Casa de Pariuri Literare, 2018. A fost coordonator pentru antologia Prof de română: confesiuni şi pretexte, Editura Casa de Pariuri Literare, 2019.
A participat la conferinţe naţionale şi internaţionale, a predat ca asistent asociat la Facultatea de Litere (2002, 2006), a fost redactor şi director editorial la Editura Paralela 45 şi la Editura Niculescu, este coautor de manuale şi auxiliare şcolare. De asemenea, a publicat articole și eseuri în revistele Observator cultural, Cultura, Cuvântul, Euresis, Dilema veche şi la revista online litero-mania.com.