Bionotă
Corina Dimitriu-Panaitescu este profesor doctor la Catedra de franceză a Facultății de Litere din Universitatea „Al.I.Cuza” Iași. Specialist în discurs poetic, poezie franceză modernă și literatură canadiană francofonă a coordonat, între 2007-2016, Centrul de Studii canadiene din Iași. Autor a numeroase studii și volume, printre care Francis Ponge. Entre l’invention et la réflexion (2000), Le poème. Lectures analytiques (2001), Poétique(s) (2009), Poètes-poéticiens (2009), este editor și coautor al Dicționarului de francofonie canadiană (2011), premiat în 2012 la EUROINVEST – România (Medalia de aur), iar în 2013 de Académie Internationale des Beaux-Arts din Quebec (Canada). A tradus din scriitori francezi și francofoni (ultima traducere, în 2019 : romanul Nebunii din Bassan al autoarei canadiene Anne Hébert). Activitatea sa didactică și de cercetare a fost recompensată în 2015 de Asociația Central-Europeană de Studii Canadiene (CEACS) cu Certificatul de merit, iar în 2016 cu Premiul de excelență ARDUF.