Bionotă
Coralia Telea, conferențiar al Departamentului Litere al Facultății de Istorie, Litere și Științe ale Educației din Universitatea « 1 Decembrie 1918 » din Alba Iulia, predă cursuri de limbă franceză contemporană, de la titularizarea prin concurs pe postul de asistent universitar, în anul 2000. Teza de doctorat realizată în domeniul literaturii franceze, având ca subiect interferențe franco-române, i-a prilejuit aplecarea și spre studierea îndelungată și aprofundată a acestora. Cele 5 cărți, precum și cele 18 articole și recenzii publicate în reviste din fluxul științific internațional principal, întregesc profilul autoarei, creionat prin cele 34 de articole și studii apărute în volume ale principalelor conferințe internaționale de specialitate, din țară și străinătate. Fiind autoarea a 28 de traduceri publicate în volume și a 11 suporturi de studiu destinate învățării limbii franceze în universitatea unde predă, Coralia Telea este și membru al colectivului de redacție și al comitetului științific al revistei Annales Universitatis Apulensis – Series Philologica. Certificatul de evaluator în probele scrise și orale ale examenelor DELF-DALF pentru nivelul B2 (inclusiv), obținut de Coralia Telea, a fost validat printr-o formare ce-i permite să confirme competența lingvistică în limba franceză a vorbitorilor altor limbi.