Bionotă
Sanda Tomescu Baciu este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai. Este preocupată de studiile literare nordice și a creat programul acreditat de limba şi literatura norvegiană, nivel licență, la universitatea clujeană unde a format și un colectiv de cadre didactice și un număr însemnat de traducători din literatura norvegiană. Colaborează permanent cu universități norvegiene astfel încât până în acest moment doctoranzii săi au beneficiat de mobilități de cercetare la nivel de doctorat în Norvegia, finanțate din fonduri norvegiene. A publicat și editat volume, studii și articole consacrate literaturii norvegiene și a tradus literatură norvegiană clasică și contemporană în limba română, primind premiul « Eta Boeriu » pentru traducere, decernat de Uniunea Scriitorilor – Filiala Cluj (2005 pentru antologia nuvele norvegiene.no și 2015 pentru romanul Vizionare de Lars Saabye Christensen). I s-a decernat Ordinul Norvegian Regal de Merit în grad de cavaler clasa I-a (2003).