Bionotă
Enikő PÁL – lector univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginerești a Universităţii Sapientia din municipiul Cluj-Napoca, unde predă limbă română contemporană, istorie a limbii române și lingvistică generală. Principala preocupare științifică o constituie contactele lingvistice româno-maghiare, privite în diacronie și îndeosebi prin prisma influențelor maghiare în perioada veche a scrisului românesc. Este autoarea cărții ,,Influența limbii maghiare asupra limbii române. Perioada veche” (Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014) și a numeroase studii de filologie și lingvistică apărute în diverse volume și periodice știinţifice românești. Ocazional, face traduceri din și în limbile română, engleză și maghiară. E-mail: paleniko@uni.sapientia.ro